Se spune că viața bate filmul. Dacă aplicăm vorba asta în medicină, anatomia este un exemplu perfect.

Toată anatomia, pentru mine a început, pot să zic, foarte frumos și destul de ușor, cu sistemul osos. Eram foarte fascinată de tot ce învățam, ceva de înțeșes, eram la începutul începuturilor.

Cum treceau săptămânile, lucrurile urmau să se schimbe.

Am ajuns la sistemul muscular. Vă zic sincer că pentru mine a fost cea mai grea parte. Mi-au dat niște bătăi de cap foarte mari originile și inserțiile ,nu stiu de ce dar erau groaznice pentru mine,creierul meu nu s-a împrietenit cu ele niciodată, dar am trecut și de acea perioadă.

Toata distractia a început în al doilea semestru, când urma să învățăm pe bune,pe cadavre.

Ei bine, cred că știți ce urmează să vă povestesc…și acolo s-a aplicat vorba “viața bate filmul” din multe motive.

Când intri în sala de anatomie pentru prima dată, cel mai tare te izbește mirosul de formol combinat cu cel de putrefacție. E foarte iritant, îți intră în nas, în ochi, în gură. Dar reziști, fascinat de contactul cu un om real, care a fost viu. Cred că profesorii urmăresc reacțiile noastre, să vadă cât poate duce fiecare.

Cadavrele sunt păstrate într-o baie de formol, undeva în subsolul facultăților. Majoritatea sunt persoane pe care nu le-a revendicat nimeni de la morgă timp de câteva luni, de cele mai multe ori oameni ai străzii sau deținuți. Cele mai multe cadavre sunt vechi și trecute prin multe mâini de studenți. Se întâmplă destul de des să te alegi cu un corp cu bucăți lipsă.

Ne așteptam să vedem un cadavru perfect, să observăm fiecare mușchi, arteră, nerv, venă. Doar că nu e deloc așa. Unele sunt foarte vechi, au trecut prin multe generații de studenți și le mai lipsește câte o arteră, un nerv, un os. De multe ori eram cu atlasul de anatomie în fața cadavrului, și încercam să descifrăm ce vedem și ce ar trebui să vedem.

Pe lângă faptul că toate aveau aceeași culoare, un tablou monocrom, cadavrul pe care am învățat noi era atât de malnutrit încât puteai să confunzi bicepsul cu un nerv. Drept care a fost destul de greu la examen să ne orientăm, încercam să furăm cât de mult puteam la lucrările practice, unii erau cu părul în cadavru, alții se urcau pe scaune doar să vadă cât mai bine.

Degeaba știai la perfecțiune desenele din atlase, în realitate era cu totul altceva.

Dar să trecem la lucrurii mai puțin subiective…și anume învățatul la anatomie.

Gold standard-ul anatomiei, după părerea mea, este reprezentat de desene.

Desene ,schițe, notițe, orice dar să fie făcute de voi, în modul în care voi le înțelegeți, nu trebuie să fie estetice ci mai degrabă vă ajute să înțelegeți mai bine toate structurile anatomice.

Vă sfătuiesc să vă faceți cât mai multe desene și să fie cât mai simpliste, pe înțelesul vostru pentru că la urma urmei voi trebuie să învățați de pe ele

Un alt aspect la fel de important..nu încercați niciodată să tociți și să rețineți fiecare detaliu, este inuman.  Scopul vostru nu trebuie să fie să rețineți tot ci să înțelegeți cât mai bine relațiile dintre structurile anatomice.

Eu la rândul meu am desenat foarte mult, dar problema a fost că mă străduiam să fie estetice…știți voi.. “instagramabile”…și încercam să rețin fiecare detaliu…ceea ce m-a făcut să ma trezesc în sesiune cu timp puțin și multă materie.

Învățați din greșeala mea și din experiența mea.

Ca și o încheiere, vă las aici “sfatul” pe care l-am primit și noi de la profesorul nostru de anatomie : “Știu că vă este greu pe lângă cadavru, dar o să vă obișnuiți repede cu el și o să ajungeți să și mâncați lângă el.”

Și o poză care descrie perfect examenul de anatomie: