De-a lungul timpului, am lucrat cu sute de elevi și studenți, pregătindu-i pentru examenele de Admitere la Medicină și Anatomie Umană – Embriologie. De peste 8 ani lucrez pe bibliografia Barron’s, și de peste 9 ani pe bibliografia Corint.
CDEI (Certified Distance Educator Instructor) este o certificare IDECC (International Distance Certification Center) care atestă calificarea în învățământul la distanță
Sunt fost membru al Lotului Național de Biologie
Experiență didactică de 8 ani atât la nivel universitar cât și la nivel liceal
O pasiune de aproape 11 ani pentru științele biologice.
Program de mentorat și pregătire intensivă pentru admiterea la Medicină
Am pregătit zeci de elevi pentru examenul de Admitere la Medicină și Olimpiadă, însă am colaborat și cu profesori de chimie la nivel liceal și i-am pregătit pentru cerințele academice internaționale ale olimpiadei de chimie
Am fost acceptat să studiez științele chimice la Imperial College of London
Am pregătit cadre didactice liceale de chimie sub forma mentoratului pentru rigorile olimpiadei de chimie
Experiență didactică de 4 ani la nivel liceal în ceea ce presupune pregătirea elevilor pentru examenul de admitere la medicină și olimpiada de chimie
Sunt fost olimpic național medaliat la chimie
Sunt membru activ în Societatea Română de Biochimie
Numele meu este Diana Vădan și din punct de vedere profesional sunt psiholog clinician și psihoterapeut.
Rolul meu e să îți ofer ședințe de psihoterapie în format online pentru situaţiile de criză (managementul stresului, eşec academic, suprasolicitare intelectuală sau emoţională), cât și consiliere și suport psihologic pentru dificultățile psiho-emoționale. Acest format este accesibil tuturor, indiferent de distanța fizică.
Pe mine probabil nu mă vei găsi într-un cabinet clasic, însă sunt online, de oriunde. Sunt lângă tine în timp real, gata să te ajut în orice formă și prin orice mijloc folosindu-mă de avantajele tehnologiei și de pasiunea pentru psihologie.
E șansa ta să primești o pregătire detaliată și structurată la biologie!
Fie că te-ai decis deja că vrei să te înrolezi în cel mai tare program de a învăța biologia pentru admiterea la Medicină, sau încă ai nevoie de câteva răspunsuri, înscrie-te pe formularul de mai jos și te voi contacta cât de repede!