
Eșec sau oportunitate?!
Vorbim foarte mult despre reușită și aproape deloc despre eșec. Eșecul este un subiect tabu pentru noi, iar mintea noastră are tendința să asocieze reușita cu lipsa eșecului. În realitate, însă, eșecurile sunt o parte firească a vieții noastre, sunt amprentele care pavează drumul spre success.
Nu există o definiție după care ne putem ghida. Totul depinde de perspectiva fiecărei persoane. Pentru unii eșecul poate reprezenta pierderea unui loc de muncă, respingerea la un interviu de angajare, neadaptarea în societate, iar pentru alții, poate reprezenta o admitere picată, o restanță sau o notă mică. Muncim ani de zile pentru scopurile noastre, dăm tot ce e mai bun, ne dăm toată silința și puterea ca într-un final lucrurile să ia o întorsătură în defavoarea așteptărilor noastre, astfel apare, așa numitul eșec și cu el la pachet apar și gândurile negative.
Nu mereu reușim să evităm auto-judecata, furia, dezamăgirea și frustrarea. Ne învinovățim și ajungem să ne gândim la faptul că nu suntem suficient de buni, că nu merităm reușita, că nu am muncit destul și că ceilalți sunt mult mai buni decât noi. Astfel cădem în capcană și renunțăm la luptă prea repede și prea ușor. Situații ca acestea ne demoralizează și ajungem să ne închidem în noi și să refuzăm să mai continuăm din frica de a nu eșua din nou.
Dar oare ne-am gândit vreodată la faptul că ceea ce noi numim eșec poate fi, pentru o altă persoană, doar o experiență, o simplă greșeală sau un pas către succes? Secretul constă din a privi acest “eșec” din unghiuri diferite: din a afla care este partea bună e eșecului; gândește-te cum vei privi situația aceasta peste zece ani sau în momentul în care ai obținut lucrul mult dorit și visat. Privind situația diferit, te va ajuta să o și gestionezi diferit și de a găsi soluții și abordări noi.
Gândește-te la oportunități, la ceea ce îți poate oferi o nereușită. Consideră totul o simplă experiență, din care ești pregătit să înveți ceva. Ai picat admiterea?! Gândește-te că ai un an întreg în față în care poți să te pregătești pentru a mai încerca. Un an întreg în care poți să te axezi doar pe un singur lucru și îți poți acorda timp pasiunilor tale. Un an întreg în care poți să petreci mai mult timp cu tine și să-ți dai seama ce-ți place și ce nu-ți place.
Chiar dacă nu ne plac eșecurile, vom vedea că orice poveste de succes se bazează pe cel puțin unul. Poate fi privit ca pe o provocare prin care va trece orice persoană care iese din zona ei de confort. Nu eșecurile sunt problema, ci modul în care ne raportăm la ele. O atitudine bazată pe determinare, ambiție, perseverență și motivație, ne va ajuta să transformăm eșecul într-un avantaj și într-o lecție nouă.
Știu la ce vă gândiți, e foarte ușor de zis, dar vă descrie toate aceste aspecte o persoană care a trecut prin foarte multe încercări, și nu, nu le numesc eșecuri, pentru că de fiecare dată m-am ridicat, indiferent de cât de greu a fost, am continuat cum am putut, cu puținul pe care îl aveam. Nu vă mint, au fost momente în care am cedat, voiam să renunț, dar ceva m-a făcut mereu să continui. Îmi era extrem de frică de eșec, dar îmi era și mai frică de a renunța. Dacă mai am încercărci?! Categoric! Zilnic mă confrunt cu ele, dar cum am zis, felul în care le abordăm face defapt diferența. Cu toții avem îndoieli, dezamăgiri, frustrări, așteptări. Diferența o face modul în care le tratăm.
Doar atunci poți considera că ai trăit cu adevărat un eșec când nu te mai ridici, nu mai continui să lupți pentru ceea ce-ți dorești, renunți. Nu mai suporți emoțional să pierzi din nou și încerci să eviți riscul. Dar făcând asta, cădem în capcană și ajungem la concluzia că toate experiențele din trecut care au fost în defavoarea așteptărilor noastre sunt niște eșecuri despre care ne ferim să vorbim.
Niciodată să nu considerați experiențele trecute drept eșecuri. Priviți orice nereușită ca fiind o lecție de le viață, care vă întărește și datorită căreia ajungeți la succesul dorit. Fiecare nereușită reprezintă o oportunitate de a descoperi ceva depre noi, despre viață.
Provocarea cea mai mare pe care trebuie să o înfruntăm este de a accepta întâi eșecul și apoi succesul și totodată de a ne bucura de tot procesul care ne duce la reușită.
Mereu propria experiență este defapt cel mai bun profesor. Experiență ce nu se poate câștiga din cărți, din ceea ce citesti, auzi sau vezi, ci acceptând fiecare provocare și obstacol cu care vine la pachet o încercare și mereu învățând din greșeli.
Cel care cade și se ridică este mai puternic decât cel care nu a încercat niciodată. Nu te teme de eșec, ci teme-te de a nu încerca!